Va interseaza o carte de noptiera?

160 de pagini, 27 RON

Calculatorul maimuţei

„Nu lăsaţi calculatorul dumneavoastră la îndemâna maimuţelor!” Îndemnul acesta ar trebui marcat pe toate PC-urile care se vând în lume, urmând ca definiţia termenului de maimuţă să fie precizată ulterior.

Să fim foarte bine înţeleşi, nu fac parte nici din tagma bigoţilor care susţin că Internetul reprezintă materializarea tehnologică a Satanei pe pământ şi nici nu sunt vreun fel de puritan cu prejudecăţi faţă de noile sisteme de comunicare şi de utilizare a informaţiei. Ba, chiar, dacă e să mi se reproşeze ceva, este timpul exagerat de mare pe care îl petrec în faţa ecranului de calculator.

La ce am făcut referire atunci? Este vestită povestea care spune că orice obiect ai pune în cuşca maimuţelor, ele vor sfârşi prin a-l demonta; dacă pui însă o puşcă mitralieră, vor trage cu ea în cel mai scurt timp. Studiile recente despre inteligenţa animală au demonstrat că primatele au capacitatea de a învăţa limbaje simbolice şi de a comunica prin intermediul acestora. Iar aparatele folosite în aceste experimente sunt chiar impresionante sub aspectul tehnologiei. Mai mult, limbajele folosite în comunicarea om – calculator, precum şi gadget-urile pe care această comunicare le utilizează (camere video, touch screen-uri, etc.) sunt gândite în aşa fel încât vârsta minimă la care se poate folosi computerul este cvasiechivalentă inteligenţei pe care o primată o dezvoltă la maturitate. Ori, de la această posibilitate şi până la prima căutare pe Google, nu mai este decât un pas. Bineînţeles, însă, îndemnul nu trebuie luat ad literam. El este, evident, o metaforă care trimite la dezvoltarea viitoare a inteligenţei umane.

Cei ce susţin dispute pro şi contra Internetului ignoră de multe ori faptul că ambele tipuri de argumente au ca punct de plecare inteligenţa umană. Fiecare dintre noi dispune de o asemenea globală sumă de calităţi pe care psihologii şi specialiştii în neuroştiinţe se bat să le caracterizeze. În mod grosier, fiecare dintre noi are aspecte cantitative şi calitative ale propriei inteligenţe. Partea cantitativă este dată de suma memoriilor noastre, a experienţelor de viaţă, a cunoştinţelor căpătate pe cale livrescă, sau în urma instrucţiei şi aşa mai departe. Aspectele calitative sunt reprezentate de ce anume facem noi cu aceste memorii, cum anume le folosim, cum se răsfrâng acestea în comportamentul şi activitatea noastră de zi cu zi. Ei bine, ca parte profund responsabilă de furnizarea de informaţii care pot popula memoria, este normal să facem referire şi să emitem judecăţi asupra Internetului.

Înainte de toate, vreau să recunosc faptul că el este o sursă majoră de text. De când a devenit o facilitate la îndemână, aproape fără să vreau, citesc o cantitate de text cu mult mai mare decât în alte perioade ale vieţii. Poate doar în timpul studenţiei la Medicină, unde, de voie, de nevoie, citeşti peste o sută de pagini zilnic, să fi avut un asemenea ritm de lectură susţinută. Pe de o altă parte, în ciuda faptului că am posibilitatea de a-mi selecta personal paginile, mă văd nevoit să recunosc că volumul de informaţie parazită pe care o parcurg este nepermis de mare. Şi singurul vinovat sunt eu însumi, nu oferta Internetului. Am învăţat de mult ce filtre să folosesc, unde anume se găseşte referinţa acreditată sau ce anume îmi aduce un câştig real şi ce, nu! Derogările mele sunt datorate modificărilor pe care le-a suferit firea mea care a transformat curiozitatea într-o generozitate faţă de comunicare mai mare decât au fost dimensionate graniţele rezistenţei mele fizice. Iar rezultatul nu este chiar atât de rău pe cât pare, pentru că până şi pierderile pot reprezenta o resursă dacă ştii cum să le exploatezi!

Cu toate astea, eu rămân încă exponentul generaţiei „vechi”. Adică volumul de informaţie tipărită pe care îl citesc zilnic reprezintă încă o parte importantă la care nu dau semne că aş putea renunţa. Aşa se face că sunt mereu înconjurat de foi printate, greu de ordonat şi de stocat. La mine în cameră se profilează mereu lanţuri ale unor munţi de hârtie pe care, când ajung să devină periculoşi, îi ascund în cutii de carton şi iau calea unei debarale în care nu mai e loc să te mişti. Vă daţi seama că a căuta o anume notă în aşa ceva este de acum o aventură care stârneşte, în cel mai bun caz, zâmbete. Dar funcţionarea mea ar fi pusă în pericol fără de acest obicei. De ce?

Nicholas Carr, scriitor american de cărţi ştiinţifice arată într-un articol sugestiv intitulat „Is Google Making Us Stupid?” diferenţele dintre lectura online şi cea clasică. Citirea online, spune el, viciază profund capacitatea de concentrate şi de contemplare. Principala realizare a cititorului de pe ecran pare să fie extrem de asemănătoare cu cea a prezentatoarelor de ştiri care citesc de pe prompter. Documentarea online pare, din ceea ce rezultă dintr-un program de studiu de cinci ani, mai degrabă o superficială ţopăială de la o sursă la alta, făcută fără ca cel care se documentează să revină vreodată asupra unei pagini. Energia cititorului pare să fie folosită mai ales la decodificarea informaţiei şi mai puţin la interpretarea textului în profunzime – afirmă şi Marianne Wolf, psiholog la Tufts University. Dacă adăugăm la aceste aspecte şi tendinţa navigatorului de a accepta datele găsite fără reţinere, de a le considera infailibile cam după cum judecau părinţii noştri istoriile despre care „s-a scris la ziar”, ne facem o impresie limpede despre cât de diferite sunt cele două tipuri de lectură.

O altă hibă a Internetului, sesizată de sociologul James Evans de la Chicago University, realizează o adevărată modificare în percepţia globală a timpului. Pentru internauţi, istoria are tendinţa de a se compacta, de a se rezuma în jurul trecutului imediat. Ca şi cum prezentul ar fi cheia tuturor răspunsurilor. Rezultatul se materializează în bibliografii care se rezumă la apariţii recente, ignorându-le pe cele istorice, şi la faptul că, pe măsură ce numărul surselor de documentare creşte, numărul de referinţe citate este în continuă scădere.

Aşadar, dacă lectura cărţii tipărite presupune contemplare, judecată asupra mesajului, intrarea în profunzimea vieţii gândurilor, folosirea calculatorului antrenează, prin ceea ce numim „mental training”, mai mult musculatura. Jucătorii de jocuri pe calculator, cei care beneficiază de spectaculoasa „verosimilaritate” a virtualului sunt degrabă tentaţi să transpună aceste trăiri şi în viaţa „reală”, viaţa de toate zilele. Ceea ce face, cu siguranţă, dovada unui extraordinar dinamism. Viteza cu care zilele trec creşte uluitor. E tot atât de adevărat însă că reperele fundamentale devin din ce în ce mai puţine. Mărindu-ne arealul asupra căruia ne facem cunoscuţi, paradoxal, muncim cu spor spre a ne dizolva identitatea pentru că lucrurile pe care le vom putea împărtăşi vor ieşi din ce în ce mai rar din tipare. Şi abia când ne vom da cu toţii seama de ce se întâmplă, vom putea face ceva pentru a ne apăra. Până atunci, eu mă retrag în liniştea bibliotecii sperând să nu lăsați calculatorul la îndemâna maimuţelor. Acestea se pot ascunde, de multe ori, în fiecare din noi!